warsaw-slider-image

Noi oportunitati de afaceri ale membrilor UNPR in Spania, Polonia si Australia

Departamentul de Relații Comerciale Interne și Internaționale, coordonat de dna Liliana Condratov, aduce la cunostinta tuturor membrilor UNPR o serie de oportunitati de afaceri pe care membrii organizatiei le pot avea in  Spania, Polonia si Australia.

În perioada Februarie – Aprilie 2016 am vizitat Spania și Polonia, ocazie cu care am avut întâlniri cu D-na Iulia SCHNECKER, Consilier Economic al Ambasadei României în Spania,

Dl. Botond KOVESSI , Prim Secretar al Biroului de promovare economică și comercială a Ambasadei Române din Varșovia, Dl. Steve RANK, Senior Trade Commissioner and Counsellor (Commercial) al Europei Centrale, Australian Trade Commission (Austrade) precum și cu reprezentanți ai companiei Kingfisher.

Malaga3

1.Discuțiile avute cu D-na Shnecker au subliniat faptul că din păcate cu toate că există o mare comunitate de români în Spania relațiile comerciale sunt destul de slab reprezentate. Când vorbim de relații comerciale ne referim la exporturi românești în Spania deoarece în România sunt prezente multe companii spaniole și importurile în România au o pondere destul de însemnată.

Produsele românești în schimb, sunt prea puțin cunoscute pe piața spaniolă datorită participarii foarte reduse la târguri și expoziții. Există domenii în care credem că am putea avea succes dacă am fi expuși mai mult.

D-na Snecker a avut amabilitatea să ne pună la dispoziție AICI programul expozițional pentru anul 2016 și vi-l transmitem și dumneavoastră. Vom reveni cu informații privitoare la programul de finanțare guvernamental pentru participarea la aceste târguri și expoziții.

 

Propunerea noastră este ca la târgurile și expozițiile ce prezintă interes pentru membrii noștri să constituim “pavilionul UNPR”, reducând astfel costurile de participare/membru, accesarea mai facilă a finanțării de la bugetul de stat, precum și promovarea organizației noastre atât pe plan internațional cât și în rândul comunității oamenilor de afaceri din România, atragând astfel noi membri.

 

De asemenea D-na Shnecker va supune atenției noastre cererile de oferte/ servicii ce ajung în atentia biroului comercial al ambasadei pentru a le dispersa în cadrul organizației noastre.

Vă rugăm să apelați la noi dacă considerați că vă putem fi de ajutor în vederea susținerii dumneavoastre în demersurile de a pătrunde pe piața spaniolă.

  1. La întâlnirea cu Dl. Botond Kovessi au fost aduse în discuție posibilitățile existente de a promova relațiile comerciale între companiile românești și cele poloneze, precum și modalitatea de expunere a produselor românesti pe piața poloneză.

La ora actuală sunt puține companii românești ce exportă sau au colaborari cu societăți poloneze.

Dl. Kovessi ne-a adus la cunoștință faptul că foarte puține societăți românești participă la târgurile și expozițiile ce au loc în Polonia neglijând astfel o cale de expunere și promovare a produselor și serviciilor destul de importantă.

Prin amabilitatea D-lui Kovessi vă punem la dispoziție AICI calendarul de târguri și expoziții ce vor avea loc anul acesta și anul viitor (2017) atât în Polonia cât și în țările Baltice, AICI.

Toate aceste târguri și expoziții fac parte din programul de promovare al exportului, cu finanțare parțială de la bugetul statului.

Anul acesta, România participa cu pavilion național în Polonia, doar la târgul de turism TT Warsaw, http://www.ttwarsaw.pl/., organizatori Autoritatea Națională pt Turism.

 

Invităm Comisia de Turism să ia legătura cu agențiile de turism , membrii UNPR și în cazul în care acestea sunt interesate să participe la acest târg să inițiem demersurile necesare de a le asigura participarea.

a58423eba4399bfbda632302ac3ecb94

Vă invităm să studiați programul de târguri și expoziții și să vă exprimați dorința de participare pentru a ne putea organiza în timp util.

Am convenit deasemenea cu Dl. Botond ca noi să propagăm în rândul organizației noastre ofertele sau cererile de ofertă/ colaborare ce ajung în atenția biroului pe care îl reprezintă iar membrii noștri să fie asistați în colaborările pe care le au sau doresc să le inițieze cu companii poloneze.

 

  1. Cu ocaziei vizitei făcute la Ambasada Australiei din Varsovia, am avut onoarea să fim primiți de Dl. Steve Rank, Senior Trade Commissioner and Counsellor (Commercial) al Europei Centrale, Australian Trade Commission (Austrade).

Distanța mare între România și Australia îngreunează destul de mult relațiile comerciale dar pentru cei interesați ne-au fost puse la dipoziție informații cu privire la dezvoltarea industriei în Australia, un director al companiilor australiene , precum și informații referitoare la turismul Australian, informații pe care vi le transmitem și dumneavoastră, celor interesați.

https://www.austrade.gov.au/International/Buy/australian-industry-capabilities

http://www.austrade.gov.au/suppliersearch.aspx?folderid=1736 http://www.tourism.australia.com/contact-us.aspx

Sydney Opera House and Ferry

Domnul Steve Rank ne-a asigurat de asistența Austrade pentru companiile ce iși manifestă interesul să pătrunda pe piața australiană.

 

  1. Kingfisher este o companie multinațională ce operează peste 1100 de magazine în 10 țări. Aprovizionează lanțuri comerciale precum Castorama, B&Q, Brico Depot, Screw Fix și Koctas.

În urma discuțiilor avute cu reprezentanții companiei am realizat necesitatea unirii producătorilor români în vederea creșterii potențialului de colaborare cu companii de această magnitudine.

 

Propunerea noastră (la inițiativa D-lui Dan Nutiu –colaborator UNPR- specializat în optimizări economice, înființare de companii și managementul lor în Republica Moldova precum și training de vânzări și networking customizat pe nevoile companiei) este de a crea brandul “ UNPR”.

Un produs, aceeași calitate, volume mari, prețuri accesibile. Doar în acest fel putem ataca companii precum Kingfisher.

Așteptăm reacția dumneavoastră referitor la această propunere pentru a putea dezvolta un plan de acțiune în cazul în care o considerați oportună.

Pentru luna mai ne-am propus să organizăm întâlniri cu Camera de Comerț și Industrie din Austria, precum și cu Ambasada Romaniei în Austria.

În funcție de domeniile dumneavoastră de activitate așteptăm sugestii privitoare la țările a căror piețe doriți să le abordați pentru a vă putea susține.

Vă rugăm să pregatiți o scurtă informare cu privire la obiectul de activitate al companiei dumneavoastra și cu serviciile sau produsele oferite pentru a crea o bază de date a UNPR în vederea promovării relațiilor atât între membrii săi cât și pe plan internațional.

 

Vă mulțumim pentru atenție.

 

Departamentul Relatii Comerciale Interne și Internationale

LILIANA CONDRATOV

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *