IMG_0658

Zece organizaţii patronale şi asociaţii profesionale, semnatare ale unui parteneriat iniţiat de Federatia Patronilor Bihor, membru fondator UNPR

Zece organizaţii şi asociaţii patronale din judeţul Bihor au semnat, prin reprezentanţii lor, un acord de parteneriat pe termen nelimitat, iniţiat de Federaţia Patronilor Bihor.

„Dacă în anul 2008, eram patru organizaţii patronale care am semnat un acord de parteneriat, iată că, azi, am ajuns în faţa dumneavoastră nu mai puţin de zece entităţi care, putem spune fără tăgadă, că suntem reprezentanţii a cel puţin 95% din mediul de afaceri din judeţul Bihor”, a declarat, în cadrul evenimentului, Ioan Lucian, preşedintele FP Bihor şi preşedinte al Uniunii Naţionale a Patronatului Român.

Cei zece semnatari reprezintă patroni, firme private mici şi mijlocii, medici, stomatologi, farmacişti, agricultori, dar şi camere de comerţ: a judeţului, româno-maghiară şi chiar o filială ungară.

Ioan Lucian a precizat că acest acord îi va îndreptăţi pe semnatari să susţină ca ”o forţă unită şi reprezentativă pentru mediul de afaceri nu critici, ci propuneri concrete, profesioniste, adresate mediului politic şi administrativ, într-o atitudine constructivă”.

 

IMG_0657

”În cel mai scurt timp, vom elabora împreună un memorandum pe care îl vom adresa mediului politic şi administrativ prin care să propunem câteva linii directoare, la care să ajungem în consens, şi care să aibă menirea de a mişca economia judeţului aşa cum ne-o dorim noi”, a precizat Lucian.

 

Directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, Constantin Badea, a adresat invitaţia şi altor asociaţii pentru a se alătura acestui acord şi a subliniat că ”nu e totuna dacă vorbeşti singur sau împreună cu alţi zece”, pentru ca propunerile să fie luate în seamă.

IMG_0656

Ioan Mintaş, prim-vicepreşedinte al CNIPMMR, a apreciat acest parteneriat, precizând că prin lobby-ul la nivel naţional, inclusiv al unor membri din judeţ, s-a reuşit înfiinţarea unui minister al mediului de afaceri.

 

Semnatarii acordului de parteneriat sunt Federaţia Patronilor Bihor (preşedinte Ioan Lucian), Camera de Comerţ şi Industrie Bihor (director general Constantin Badea), Consiliul Local al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii Oradea (preşedinte Ioan Mintaş), Asociaţia Cluster Zepher (preşedinte Constantin Jurcă), Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor şi Lucrătorilor în Reproducţia Animalelor (preşedinte Viorel Porumb), Asociaţia Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Maghiară Carpatia (membru al Consiliului Director Csaba Jozsef Kiraly), Casa de Comerţ a Ungariei Biroul Regional Oradea (director Zoltán Sarkozi), Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România, filiala Crişana (preşedinte Vlad Cristian Deac), Colegiul Medicilor din Judeţul Bihor (preşedinte Carmen Pantiş) şi Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Bihor (preşedinte Sebastian Nemeth).

IMG_0528

sursa: AGERPRES/(autor: Eugenia Paşca, editor: Diana Dumitru)

foto: www.ivoline.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *