DSC_9658

Alianțe patronale în Estul Europei

Vineri, 17 Noiembrie 2017, la Oradea s-a semnat Acordul de Parteneriat dintre Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) și Entrepreneurs Association of Slovakia (EAS), două confederații reprezentative pentru mediile de afaceri din România și Slovacia.

Slovacia este a treia țară Est Europeană în ultimii doi ani, după Polonia și Ungaria, care oficializează relațiile mediilor de afaceri prin semnarea unui Acord de Parteneriat cu UNPR, cea mai veche confederație patronală din România.

După intonarea imnurilor celor două țări, de către o tânără româno-slovacă, cei doi președinți, Ioan LUCIAN și Ján ORAVEC, au semnat, într-o frumoasă locație din Cetatea Oradiei “Acordul de Parteneriat” dintre UNPR și EAS.

Acordul statutează formele concrete prin care cele două confederații vor conlucra, astfel încât, în cel mai scurt timp, între mediul de afaceri din Slovacia și cel din România, să se realizeze pârghii de comunicare și acțiuni ce vor ajuta companiile private să scurteze timpul de pătrundere pe cele două piețe de afaceri și de găsiri a unor parteneri serioși și viabili.

Se va constitui o comisie mixtă de oameni de afaceri, româno-slovacă, ce se va întâlni o dată la 6 luni pe teritoriul României și cel al Slovaciei, pentru a analiza oportunitățile de afaceri dintre companiile românești și slovace și de asemenea, se va stabili un calendar de activități comune, care să dinamizeze relațiile de afaceri dintre România și Slovacia.

“De la câștigarea campionatului mondial de hochei de către Slovacia, nu am trăit emoții mai mari ca și în această zi deosebită, care coincide și cu Ziua Luptei pentru Libertate și Democrație a Slovaciei”, a ținut să precizeze, la începutul discursului său, președintele Ján ORAVEC.

“Zi memorabilă pentru mediile de afaceri din România și Slovacia, ce marchează intrarea într-o nouă epocă a relațiilor de afaceri dintre țările noastre. Încet, încet, împreună cu partenerii noștri din Polonia (Employers of Poland), Ungaria (VOSZ) – și de azi și din Slovacia, conturăm o alianță a mișcării patronale Est-Europene ce trebuie să influențeze, în mod pozitiv, evoluția economică a Uniunii Europene în această zonă și nu numai”, a concluzionat președintele UNPR, Ioan LUCIAN.

Oameni de afaceri români și slovaci și oficialități au apreciat momentul festiv organizat ireproșabil de către gazdele bihorene.

 

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

DSC_9644

DSC_9656

DSC_9658

????????????????????????????????????

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *