B4CCBEE9-E45B-4F04-A93E-F72D8698CDF4

Succes internațional remarcabil pentru mediul de afaceri românesc

 

12EC1C34-AF25-4740-BEE1-5AF66B86C7E8

Sediul celei mai mari Confederații din Ungaria, VOSZ, a găzduit ieri, 12 decembrie 2017, întâlnirea dintre
președinții UNPR – Ioan LUCIAN, Employers OF Poland – Andrzej MALINOWSKI și VOSZ – Demjan Sandor.
Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) avea semnate acorduri de parteneriat cu fiecare confedera ție în parte, dar la
propunerea președintelui maghiar, în luna ianuarie 2018, la Varșovia, cele trei țări, la care se va adăuga și Slovacia , vor semna un
document ce va statuta constituirea unei alianțe patronale est europene. UNPR, de altfel inițiatorul acestor acorduri, a fost
desemnat să aibă responsabilitatea realiz ării acestei alianțe ce-și propune, așa cum a subliniat președintele Ioan LUCIAN, trei
direcții majore:
1. Reprezentarea, în mod unitar, a intereselor mediilor de afaceri din Polonia, Ungaria, Slovacia și România, în raport
cu institu țiile de la Bruxelles;
2. Realizarea unei platforme comune de comunicare pentru business pe care mediile de afaceri din cele patru țări să o folosească;
3. Participarea în comun la implementarea unor proiecte de anvergură, pe axa Orizont 2020, din fonduri europene necesare
dezvoltării mediului de afaceri din cele 4 țări.
În urma hotărârilor de ieri de la Budapesta, UNPR realizează cel mai important succes pe plan internațional, de pe urma
căruia mediul de afaceri din România să beneficieze cât mai curând.
B4CCBEE9-E45B-4F04-A93E-F72D8698CDF4

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *