IMG_9800

Solutii de realitate augmentata pentru situatii de urgenta in zona transfrontaliera ROMANIA SERBIA, premiera europeana realizata printr-un proiect inovativ si original

Uniunea Națională a Patronatului Român, prin PATRONATUL UNPR BANAT, a inițiat, în premieră absoulută, realizarea unui proiect transfrontalier cu titlul:

 “Îmbunătățirea managementului riscurilor de mediu, pregătirea pentru situații de urgență și conștientizarea la nivelul populației și companiilor din zona transfrontalieră România-Serbia, prin integrarea tehnologiilor avansate (ATRSKCOOP)”.

Proiectul a fost depus în cadrul creat de Programul Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

PATRONATUL UNPR BANAT, un ONG dedicat problemelor de mediu atât pentru companii, instituții publice, cât și cel al populației, a inițiat prin membrii săi și cu parteneri de specialitate, oportunitatea de a fi primii pe piață, cu soluții tehnologice avansate în domeniul reducerii riscurilor în situații de urgență.

Realitatea augmentată, tehnologie care ne va schimba viața, va fi soluția care se va aplica pentru optimizarea și reducerea pierderilor umane și materiale în cazul evenimentelor de mediu cum sunt inundații, incendii, furtuni, etc, ce se vor produce în zona Timiș, respectiv Petrovac din Serbia.

Proiectul este o simbioză de experiențe și idei ale partenerilor  acestuia, PATRONAT UNPR BANAT, UPT-FACULTATEA DE INGINERIA MEDIULUI, PRIMĂRIA PETROVAC-SERBIA, ISU TIMIȘ, ISU PETROVAC aplicate la situațiile concrete din cele două zone aflate de o parte și alta a frontierei româno-sârbe.

Efectele proiectului se vor regăsi în aplicații și mijloace  tehnologice avansate pentru avertizarea timpurie a inundațiilor și  poluării râurilor Timiș și Na Mlava, pe de o parte, iar pe de altă parte, facilitarea accesului populației județului Timiș și regiunii Petrovac, ca prin intermediul telefonului, folosind aplicațiile proiectului, să beneficieze de soluții în timp real în caz de incendii, vijelii, furtuni, așa cum de altfel s-a întâmplat în Timiș când lipsa unor astfel de oportunități a produs victime.

Partenerii acestui proiect sunt convinși că premiera inovativă și originală a folosirii realității augmentate în domeniul situațiilor de urgență va deveni un exemplu de bună practică pentru absolut toți cei interesați și în special populația din zonele cu precedente de acest gen.

IMG_9799

UNIUNEA NAȚIONALĂ A PATRONATULUI ROMÂN 

                         comisia de comunicare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *