3

„Mediul de afaceri din județul Hunedoara trebuie să se impună ca un partener puternic al principalelor instituții ale județului”

Acestea au fost primele cuvinte ale președintelui Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR) Ioan LUCIAN, la întâlnirile pe care le-a avut cu șefii celor mai importante instituții ale județului Hunedoara (primăria municipiului Deva, prefectura Hunedoara și Consiliul Județean Hunedoara).

Însoțit de vicepreședintele UNPR Constantin Jurcă și de un grup de oameni de afaceri hunedoreni, președintele UNPR a avut trei întrevederi importante cu prefectul județului Fabius-Tiberiu KISZELY, președintele Consiliului Județean Mircea-Flaviu BOBORA și cu primarul municipiului Deva Nicolae-Florin OANCEA.

„Hunedoara, al 27-lea județ pe care îl vizitez în turneul național început anul trecut, trebuie să aibă o mișcare patronală puternică, care să reprezinte, cu adevărat, interesele companiilor private din județ. De aceea suntem aici cu un set de propuneri concrete, adresate oamenilor de afaceri și instituțiilor importante ale județului”, le-a transmis președintele Ioan LUCIAN atât președintelui Consiliului Județean, cât și prefectului județului Hunedoara.

„Suntem interesați de dezvoltarea învățământului dual, de atragerea de investitori importanți, de realizarea unor proiecte pe fonduri europene – care să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri și a economiei județului – cum, de asemenea, ne interesează și reașezarea poziției companiilor private față de instituțiile de control. Putem, de asemenea, ca prin experții noștri să contribuim la dezvoltarea parcurilor industriale existente sau preconizate. Ne interesează să instituționalizăm, prin semnarea unor acorduri, relațiile cu instituțiile pe care le conduceți. În cel mai scurt timp, vom demara acțiuni concrete prin care să încercăm coagularea mișcării patronale și a asociațiilor profesionale din județul dumneavoastră. Dorim să punem la dispoziția companiilor private din Hunedoara, întreg sistemul nostru relațional atât la nivel național, cât și cel internațional pe care l-am dezvoltat, UNPR-ul având, după Camera de Comerț și Industrie a României, cea mai dinamică activitate internațională de business. Apreciez deschiderea și dorința sinceră de colaborare pe care o manifestați, domnule prefect Fabius-Tiberiu KISZELY și domnule președinte Mircea-Flaviu BOBORA și îmi pun mari speranțe, ca în cel mai scurt timp, să realizăm împreună câteva acțiuni concrete care să impulsioneze dezvoltarea mediului de afaceri”, a subliniat cu hotărâre președintele Ioan LUCIAN în dialogul avut, în superba clădire a Prefecturii și Consiliului Județean, cu prefectul Fabius-Tiberiu KISZELY și cu președintele Consiliului Județean Mircea-Flaviu BOBORA.

La primăria municipiului Deva, delegația UNPR a găsit un primar dornic să contribuie la o și mai important prezență a organizațiilor patronale în viața economică și nu numai a municipiului Deva.

Fiind foarte receptiv la ceea ce s-a întâmplat în municipiul Oradea, exemplu de bună conlucrare cu organizațiile patronale și de accesare a fondurilor europene, primarul Nicolae-Florin OANCEA s-a angajat că va analiza la modul cel mai serios propunerile delegației UNPR:

– semnarea unui accord de parteneriat între primăria municipiului Deva și organizațiile patronale de pe raza județului Hunedoara;

– realizarea unor activități, împreună cu UNPR, care să dinamizeze evoluția mediului de afaceridin municipiu;

– realizarea unor proiecte pe fonduri europene ce vor contribui la dezvoltarea mediului de afaceri din Deva.

„Deva trebuie să fie pregătită ca, odată cu finalizarea autostrăzii, să cunoască un alt ritm de dezvoltare și de atractivitate pentru investitorii importanți”, a subliniat președintele Ioan LUCIAN.

„Puteți și ne dorim acest lucru să deveniți un partener important al municipalității, în reașezarea orașului nostrum pe harta investițiilor importante din România”, a răspuns primarul Nicolae-Florin OANCEA la propunerile reprezentanților UNPR.

„Suntem pregătiți să revenim cu o echipă de experți în reabilitarea termică a locuințelor, accesarea de fonduri europene, învățământ dual, specializarea tinerilor în meseriile deficitare folosind realitatea augmentată”, a mai precizat vicepreședintele UNPR Constantin JURCĂ.

2

3

P_20180904_140407_vHDR_Auto PHOTO-2018-09-04-14-17-58 (1) PHOTO-2018-09-04-14-17-58 (2)

Biroul de Presă

Uniunea Națională a Patronatului Român

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *