Informare
17 iunie 2020, la sediul Universității Politehnica Timișoara,președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român(UNPR), Ioan Lucian și vicepreședintele Florin Balint,au fost primiți de noul rector,conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan și prorectorul,prof. univ. dr. ing.Sorin Mușuroi.
Tema întâlnirii: Realizarea unui parteneriat în vederea accesării împreună a fondurilor nerambursabile pentru programele Innotech Student.
Atât președintele Ioan Lucian cât și rectorul Florin Drăgan au convenit că există posibilități reale de colaborare,nu numai pe această temă;folosirea realității augmentate și virtuale în învățământul universitar,realizarea unor proiecte pentru cercetare-inovare,fiind de asemenea subiecte ce pot fi dezvoltate împreună.
„Pentru UNPR, colaborarea cu universitățile din România este deosebit de importantă,având în vedere preocuparea noastră constantă privind evoluția mediului antreprenorial inclusiv cel provenind din rândurile studenților “.
“Deschiderea pe care o manifestați față de o colaborare serioasă și eficientă cu confederația noastră ne încurajează să credem că am găsit în domniile voastre,domnule rector și domnule prorector, parteneri de nădejde pentru proiecte viitoare realizate împreună” le-a transmis președintele Ioan Lucian, celor doi conducători ai Universității.
„Vă mulțumim pentru vizita și propunerile interesante pe care ni le-ați făcut și vă asigur că vom analiza împreună cu colegii din universitate, cu toată atenția, posibilitățile de colaborare cu UNPR“,i-a răspuns rectorul Florin Drăgan,președintelui UNPR.
Cei doi reprezentanți ai UNPR au vizitat apoi CNC-Training Centre al UPT,coordonat de profesorul universitar Adrian But. Activitatea deosebită și pasiunea pe care profesorul Adrian But le-a investit în acest centru i-a impresionat pe liderii UNPR, aceștia având câteva propuneri concrete pentru dezvoltarea activităților de cercetare și inovare a CNCTraining Centre.
Întâlnirea din data de 17.06.2020, face parte din campania inițiată de “Comisia Fonduri Europene” a UNPR, privind colaborarea cu principalele universități din România, pentru accesarea de fonduri nerambursabile în vederea realizării unor proiecte comune, de interes pentru mediul universitar și mediul de afaceri.