Modelul bihorean al Federației Patronilor, brand naţional
23/05/2016Aparitii in presa in luna mai 2016
24/05/2016Şase din cei 10 candidaţi la Primăria Satu Mare au răspuns pozitiv invitaţiei Uniunii Naționale a Patronatului Român şi au participat astăzi la masa rotundă intitulată ”Viitorul primar al municipiului în dialog cu organizațiile patronale județene”.
Întâlnirea a fost moderată de vicepreşedintele Uniunii Nationale a Patronatului Roman, Constantin Jurca.
Au fost prezenţi, în ordinea răspunsurilor: Adrian Ştef-ALDE, Kereskenyi Gabor-UDMR, Adelin Ghiarfaş – PNŢCD, Ioan Opriş – UNPR, Adrian Cozma – PNL şi Vasile Deac – PPUSL.
Pe parcursul întâlnirii, candidaţii au avut două-trei minute să răspundă la câte o întrebare adresată de către moderator, cu privire la dezvoltarea mediului economic sătmărean, măsurile care trebuie luate, candidaţii prezentându-şi intenţiile în domeniu.
Organizatorul manifestării a explicat că scopul acestei întâlniri este de a vedea ce propun candidaţii.
“Proiectul Uniunii Naţionale a Patronatului Român este un proiect care doreşte ca prin acest format de masă rotundă, să dialogheze cu viitorul primar al reşedinţei de judeţ. Intenţia noastră este aceea de a stabili un contact şi a păstra relaţia între administraţia locală şi organizaţiile patronale pe durata de patru ani. Scopul este de a construi o relaţie de colaborare şi a înţelege şi noi maniera de a ne face mai utili în actul administrativ, să venim cu expertiza membrilor noştri şi cu convingerea că punem umărul la posteritatea localităţii“, a spus Jurca.
„Chiar mi-a plăcut ideile pe care le-ați exprimat, unele sunt foarte bune și ar arăta bine puse în practică. Fiecare aveți câte o idee bună care merită pusă în practică. Îmi voi îndruma prietenii să investească în Satu Mare și nu o spun în glumă”, a mai afirmat Jurcă.
Candidații au vorbit despre extinderea actualului parc idustrial, construirea unui parc industrial nou înspre Dorolț pentru a fi aproape de graniță, sprijin pentru dezvoltarea învățământului dual, centru pentru formarea profesională a personalului TESA, parcare și locuri de cazare pentru tirurile firmelor de producție, promovarea produselor realizate de firmele sătmărene într-un magazin propriu și înstanduri în marile magazine, extindereprogram minimis pentru firme la plata impozitului, sprijin pentru tinerii întreprinzători, creșterea alocării bugetare pentru investiții la 30%, utilizarea mai propice a patrimoniului primăriei pentru sprijinirea mediului de afaceri. Unele dintre idei au mai fost exprimate și în alți ani, altele sunt total noi pentru mediul de afaceri sătmărean,putând fi un imbold pentru acesta.