
Consolidarea relațiilor economice regionale: UNPR la recepția anuală de la Sofia
03/06/2026Domnul Doru Vîjîianu, CEO ZIPPER, membru al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), a participat pe 4 iunie 2026 la EU – Moldova Investment Conference, în urma invitației primite din partea organizației. Evenimentul, organizat de Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană, cu sprijinul Agenției de Investiții din Moldova și al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, a reunit la Chișinău lideri politici, instituții financiare europene și reprezentanți ai mediului privat din întreaga regiune.
Participarea ZIPPER se înscrie în strategia companiei de a-și consolida prezența regională și de a contribui activ la dialogul economic dintre România, Republica Moldova și Uniunea Europeană, cu accent pe transformarea digitală, infrastructură tehnologică și parteneriate transfrontaliere.
Deschiderea oficială a EU – Moldova Investment Conference, MAIB Park, Chișinău
ATMOSFERA ȘI MESAJELE LIDERILOR
Conferința a fost deschisă de Președinta Maia Sandu și de Comisara UE pentru extindere, Marta Kos, care au transmis un mesaj puternic privind angajamentul Republicii Moldova pe drumul european și deschiderea reală pentru investiții străine. Tonul evenimentului a fost unul pragmatic, orientat spre rezultate, transparent și ancorat în realitatea economică actuală.
| “ Acum câțiva ani nimeni nu credea în Moldova. Prea mici, prea fragili, corupți, prea aproape de război. Azi avem cetățenii care au ales Europa, iar membrii europeni ne acordă sprijinul. Investiți în Moldova! Fiți aproape de noi în acest proces de creștere și veți avea parte de un mediu european , competitiv și liber, fără birocrație. Moldova va fi un hub logistic, iar guvernul vă va sprijini să navigați în țara noastră. Vă promitem că vom lucra mai mult decât oricine și să facem o țară-n care bunăstarea și liniștea să fie acasă ”
— Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova |
| “ Moldova poate, iar Europa este pregătită să o sprijine. Republica Moldova este astăzi un top performer în procesul de aderare la Uniunea Europeană. ”
— Marta Kos, Comisara UE pentru extindere |
| “ Impresionat de perspectiva liderilor moldoveni — atât la nivel prezidențial, cât și guvernamental — cu o orientare pragmatică și agilă către dezvoltare prin atragerea de investiții străine și încurajarea sectorului privat, cu o atitudine energică, orientată spre rezultat, transparență și ancorată în realitatea înconjurătoare. ”
— Doru Vîjîianu, CEO ZIPPER |
REPUBLICA MOLDOVA ÎN CIFRE – 2025
Datele oficiale prezentate în cadrul conferinței confirmă progresul economic constant al Republicii Moldova și potențialul ridicat pentru investiții pe termen mediu și lung:
| Populație
2,4 mil. locuitori |
PIB
20,1 mld. USD (estimat) |
Rata șomajului
3,8% 2025 |
| PIB / locuitor
8.441 USD |
Speranța de viață
72 ani |
Creștere capacitate energetică
× 8 în ultimii 5 ani |
RATINGURI INTERNAȚIONALE ALE REPUBLICII MOLDOVA
Pozițiile recente în clasamentele internaționale confirmă stabilitatea macroeconomică și progresul instituțional al Republicii Moldova:
| Moody’s Rating
B2 Stable — aprilie 2026 |
S&P Rating
BB Stable — aprilie 2026 |
Fitch Rating
B+ Stable — februarie 2026 |
| Ease of Doing Business
48 / 190 țări |
Global Innovation Index 2025
74 / 139 țări |
English Proficiency 2025
43 / 123 țări |
| Sustainable Development 2025
30 / 167 țări |
Corruption Perceptions 2025
80 / 182 țări |
Index of Economic Freedom 2026
101 / 184 țări |
DE CE MOLDOVA? ARGUMENTELE OFICIALE
În cadrul conferinței au fost reiterate cele șase argumente cheie pentru care Republica Moldova reprezintă astăzi o destinație atractivă pentru investitorii internaționali:
- Poziție geografică strategică — Poartă de acces între UE și piețele estice, conectivitate logistică în creștere.
- Sistem fiscal atractiv — Cadru fiscal competitiv, predictibil și prietenos cu investițiile străine.
- Infrastructură IT avansată la costuri competitive — Ecosistem digital matur, susținut de Moldova IT Park.
- Servicii digitale în sectorul public — E-guvernare, identitate digitală și interoperabilitate la nivel european.
- Forță de muncă multilingvă, la costuri accesibile — Competențe ridicate în engleză, română, rusă, franceză.
- Costuri operaționale competitive — Cost total de operare semnificativ sub media regională.
- Stimulente speciale din partea Guvernului — Pachete de facilități pentru investitorii strategici și greenfield.
SPRIJINUL EUROPEAN ȘI PACHETUL DE INVESTIȚII ANUNȚAT
Republica Moldova a recepționat 477 de milioane de lei dintr-un pachet de sprijin economic oferit de Uniunea Europeană. Fondurile fac parte din Planul de creștere în valoare totală de 1,9 miliarde de euro și sunt direcționate către infrastructură, educație, sănătate și mediul de afaceri.
În cadrul conferinței au fost prezentate primele intenții de investiții, care ar putea ajunge până la 640 de milioane de euro, la care se adaugă proiectele investiționale ale sectorului privat anunțate de Guvernul Republicii Moldova, în valoare de 364 milioane de euro. Volumul total al investițiilor anunțate depășește astfel pragul simbolic de 1 miliard de euro.
| “ Volumul total al investițiilor anunțate la EU – Moldova Investment Conference depășește 1 miliard de euro — un semnal clar al încrederii Uniunii Europene și a mediului privat în potențialul Republicii Moldova. ” |
În cadrul ceremoniei oficiale au fost semnate scrisori de intenție și memorandumuri de înțelegere pentru investiții noi în domenii strategice: apă potabilă, produse farmaceutice, energie, digitalizare, agricultură, conectivitate și industrie. Aceste inițiative vin în urma unui apel lansat de Comisia Europeană, la care au fost primite peste 75 de propuneri de proiecte din partea companiilor interesate să investească în Moldova.
TEMELE MAJORE ALE AGENDEI
- Finanțarea creșterii economice — Mobilizarea capitalului european și a instrumentelor IFI pentru investiții cu impact.
- Transformarea energetică — Securitate energetică, regenerabile și creșterea capacității interne (×8 în ultimii 5 ani).
- Integrarea în rețelele europene — Conectivitate de transport, energie și telecomunicații aliniată la standardele UE.
- Poziționarea în lanțuri industriale europene — Nearshoring, parteneriate manufacturiere și logistică transfrontalieră.
- Agro-procesare și valoare adăugată — Trecerea de la materii prime la produse cu valoare adăugată ridicată.
- Scalarea inovației și a economiei digitale — Moldova IT Park, startup-uri, digitalizarea serviciilor publice și private.
RELEVANȚA PARTICIPĂRII ZIPPER
Pentru ZIPPER, prezența la EU – Moldova Investment Conference reprezintă o oportunitate strategică de a se poziționa în zona Europei Centrale și de Est, în calitate de furnizor de soluții digitale și de partener al programelor de modernizare instituțională și economică. Domeniul digital — de la transformare digitală, integrare de sisteme, cybersecurity și până la servicii pentru sectorul public — este astăzi unul dintre principalii catalizatori ai integrării economice europene.
| “ A fost o reală onoare să reprezint ZIPPER la EU – Moldova Investment Conference, în calitate de membru UNPR. Am plecat de la Chișinău convins că digitalul este, mai mult ca oricând, motorul integrării europene reale a Republicii Moldova — și că rolul companiilor private precum ZIPPER în cazul nostru este să transforme această oportunitate în proiecte concrete, cu impact măsurabil. A fost o plăcere și aștept să ne vedem într-un număr și mai mare la următoarele evenimente — vom reveni și noi de asemenea cu invitații la evenimentele ZIPPER din România și Republica Moldova, pentru a continua acest dialog regional cât și colaborare între membrii UNPR pentru reale schimbări în societatea de azi și viitorul de mâine. ”
— Doru Vîjîianu, CEO ZIPPER
|





