NOUL PARTENERIAT DE SUCCES dintre Uniunea Naţională a Patronatului Român si Asociaţiunea Transilvană pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român ASTRA
21/12/2017
PRAHOVA – AL 7-LEA JUDET IN CARE S-A SEMNAT ACORDUL DE PARTENERIAT INTRE ORGANIZATIILE PATRONALE SI ASOCIATIILE PROFESIONALE
23/03/2018Sala de ședințe a Palatului Administrativ a găzduit luni, 19 Martie 2018, evenimentul semnării Acordului de Parteneriat între organizațiile patronale și asociațiile profesionale din județul Satu Mare, cu scopul de a-și uni forțele în apărarea și reprezentarea intereselor membrilor lor.
Evenimentul a început cu alocuțiunea de bun venit rostită de reprezentantul Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR) în Satu Mare, domnul Tiberiu MARKOS, Președintele Comisiei Tehnologie și Cercetare UNPR.
,,O spun fără să exagerez, ceea ce se întâmplă astăzi, reprezintă o zi istorică pentru mediul economic din județul Satu Mare. Este al șaselea județ în care noi organizăm un astfel de eveniment, iar în acest fel județul Satu Mare se alătură Bihorului, Clujului, Doljului, Timișului și Brașovului. Este vorba despre o intrare în normalitate, iar oamenii de afaceri o doresc de foarte mult timp. Vorbim de coagularea mișcării patronale și asociațiilor profesionale, iar acest demers vine să ne adune laolaltă și să ne pună de aceeași parte, astfel încât să putem să reprezentăm interesele membrilor noștri cu altă forță și cu altă profunzime”, a declarat președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian în discursul care a urmat.
De asemenea, președintele UNPR a mai precizat că datorită acestui Acord, administrația locală va avea un partener de nădejde cu care se va putea sfătui pe diferite probleme: ,,Acest Acord va oferi posibilitatea ca de astăzi înainte administrațiile locale, instituțiile importante ale județului să aibă un partener cu care să poată dialoga și cu care să se poată sfătui și consulta, legat de modul în care mediul economic din județul Satu Mare să se dezvolte”.
În asentimentul președintelui Ioan LUCIAN au fost și ceilalți participanți la eveniment. Prezent în calitate de invitat, subprefectul județului Satu Mare, domnul Tamás Ferenc ALTFATTER – a afirmat că “relaţiile de bună colaborare dintre oamenii de afaceri şi instituţii vor creşte bunăstarea locuitorilor judeţului”. Din rândul semnatarilor, prodecanul Baroului Satu Mare, domnul Claudiu ŢINCA a declarat că “pentru a face lumea să înţeleagă ce obligaţii şi drepturi are, este necesară prezenţa unui avocat în acest parteneriat”, “împreună vom fi o voce mai puternică decât fiecare în parte” subliniind și reprezentantul Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Satu Mare. “În parteneriat noi vedem un catalizator pentru dezvoltarea regională în România” a mai spus preşedintele Asociației Economice Germano-Române pentru Regiunea de Nord-Vest (DRWSM), domnul Iuliu CADAR, semnatar al Acordului.
Organizațiile semnatare ale Acordului sunt: Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR), Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Satu Mare, Casa Națională de Comerț a Ungariei – Biroul Regional Satu Mare, Uniunea Generală a Industriașilor din România (UGIR-1903) Satu Mare, Uniunea Naţională a Barourilor din România – Baroul Satu Mare, Asociația Camera Meșteșugarilor Satu Mare, Confederația Patronatul Român, Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de N-V şi Colegiul Medicilor din România, Filiala Satu Mare.
La eveniment au participat, în calitate de observatori, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Primăriei Satu Mare, instituţiilor descentralizate ale Guvernului şi ale unor companii, precum şi numeroşi jurnalişti.
sursa foto: portalsm.ro
sursa foto: gazetanord-vest.ro