ANUNŢ LA ACHIZIŢIA DIRECTĂ
22/07/2019SUCEAVA, AL 21-LEA JUDEȚ
05/10/2019Ieri, 12 septembrie 2019, au avut loc consultări între ministrul Ştefan-Radu Oprea şi delegația Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR)
Dinamizarea evoluţiei mediului de afaceri din România, identificarea nevoilor concrete ale oamenilor de afaceri şi promovarea intereselor acestora au fost temele de discuţie ale ministrului Ştefan-Radu Oprea cu reprezentanți ai Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR).
Președintele UNPR, Ioan Lucian, a prezentat stadiul proiectului de coagulare a mişcării patronale din România şi a propus ministrului Oprea organizarea unui Forum al patronatelor şi al asociaţiilor patronale din România în parteneriat cu MMACA.
Ministrul Oprea a prezentat UNPR conceptul noului program Start Export, un program de stimulare a exportului românesc prin educarea și pregătirea antreprenorilor care doresc să pătrundă pe pieţe noi.
Alte teme de discuţie: necesitatea organizării de misiuni economice pe baza ofensivei comerciale pe piețele tradiționale, iniţierea de parteneriate cu alte state europene pentru intrarea pe terţe pieţe, importanţa identificării unor produse româneşti competitive, care pot fi promovate la export.
– preluare de pe pagina de Facebook a MINISTERULUI PENTRU MEDIUL DE AFACERI, COMERȚ ȘI ANTREPRENORIAT