UNPR este invitat la deschiderea primului magazin UNIKA
04/11/2016FPB, cofondator al UNPR a inceput seria intilnirilor cu candidatii la viitoarele alegeri parlamentare
05/11/2016
Federația Patronilor Bihor (membru fondator al UNPR), prin dna Sorina Bradea în calitate de vicepreședinte, a fost prezentă la întâlnirea organizată în cadrul săptămânii Școala Altfel, de către Uniunea Femeilor Bihor și Primăria Oradea, cu 5 licee și colegii bihorene. Întâlnirea a avut loc în sala mare a Primăriei.
Tinerii au nevoie de modele, de suport și de inspirație. Nu au nevoie să li se impună p direcție, nu au nevoie să li se dicteze ce să facă, nici din partea profesorilor și nici a părinților. Tinerii sunt curioși, dornici să descopere lumea! În acest context,
Sorina Bradea le-a vorbit despre puterea zâmbetului, a încrederii în sine, a nevoii de a experimenta și, nu în ultimul rând, despre puterea pasiunii pe care o aduci în ceea ce faci.
Din dialogul cu cei din sală a reieșit dorința celor prezenți de a vedea cu ochii lor ce presupune calitatea de angajat în diferite companii, de a exersa meserii care li se par potrivite și, mai ales, de a primi o îndrumare către ce li se potrivește – pentru cei care sunt în căutări.
Pe cei care vor să se implice, vor să știe și vor să acționeze, Federația Patronilor Bihor prin fiecare companie membră, îi primește cu bucurie! Acest mesaj a fost, de altfel, transmis și de către dna Sorina Bradea, care a menționat parteneriatul FPB cu programul EduBiz, dedicat elevilor și studenților.
Reporter la fața locului