Noua mapa de servicii UNPR pe 2016
21/07/2016UNPR REACTIONEAZA PROMPT, LA GHIDUL SOLICITANTULUI POR 2014-2020 CONDIȚIILE SUNT RESTRICTIVE ȘI INJUSTE
09/08/2016
Miercuri, 27 Iulie 2016, delegația Federației Patronilor Bihor (FPB, membru fondator al UNPR), formată din 6 reprezentanți a fost primită la sediul Consiliului Județean Bihor (CJ BIHOR) de către noul președinte Sandor PASZTOR.
Ioan LUCIAN, Maria SABIN, Dorel PUCHIANU, Vasile FONOAGE, Emil CUC și Florin BALINT i-au înmânat președintelui CJ BIHOR o mapă cu mai multe subiecte de discuție și propuneri ale FPB. Printre acestea se numără activarea acordului de parteneriat semnat anul trecut cu vechea conducere a CJ BIHOR, înființarea Comisiilor de dialog economic și de monitorizare a achiziţiilor publice, realizarea unor întâlniri trimestriale între reprezentanții FPB și CJ BIHOR.
Președintele FPB a insistat că atât acordul de parteneriat, comisiile cât și întâlnirile trimestriale să includă și reprezentanți ai celorlalte organizații patronale doritoare, din județul Bihor. Numai astfel vom considera că mediul de afaceri bihorean va fi pe deplin reprezentat în acest parteneriat, a susținut președintele Ioan LUCIAN.
Alte probleme dezbătute de către cele două părți au fost:
- Crearea unor parcuri industriale în județ
- Realizarea infrastructurii rutiere în Bihor, precum și a tronsonului de autostradă Suplacu de Barcău-Borș
- Realizarea unui parteneriat eficient, care să urmărească interesele ambelor părți implicate în egală măsură, între aeroportul din Oradea și Debrecen, prin care să se asigure complementar și nu concurențial curse externe, legătura dintre cele două realizându-se și printr-o cale ferată rapidă.
Celelalte probleme de interes pentru FPB cum ar fi școlile vocaționale la nivel județean, centrul de excelență transfrontalier pentru antreprenori, turismul bihorean vor fi dezbătute pe larg la prima întâlnire a celor două instituții, organizată în septembrie a.c.
S-a stabilit că, în cel mai scurt timp vor fi desemnate persoanele care se vor ocupa de buna desfășurare a colaborării CJ BIHOR – Patronate. Singura instituție din județ care s-a manifestat într-un mod discret și anevoios până acum, vis-a-vis de organizațiile patronale, CJ BIHOR, după cum spune însuși președintele Pasztor, dorește să-și schimbe strategia de colaborare cu reprezentanții mediului de afaceri. Acest lucru ne încântă și cu siguranță alături de celelalte organizații patronale pe care le dorim implicate în acest parteneriat, vom contribui serios la bunul mers al lucrurilor în economia județeană, așa cum am făcut și la nivelul municipiului Oradea, a declarat la finalul întâlnirii organizată la CJ BIHOR, președintele FPB, Ioan LUCIAN.
BIROUL DE PRESĂ
FEDERAȚIA PATRONILOR BIHOR