Nu vom putea dezvolta aceasta tara fara sa avem o agricultura bazata pe competitivitate
26/04/2016Nu cred sa fie un domeniu mai vitregit de soarta decat transportul rutier
26/04/2016STRATEGIA COMISIEI PENTRU ADMINISTRAȚII LOCALE ȘI DEZVOLTARE
În vederea realizării scopului și obiectivelor sale statutare prevăzute în principal în cadrul art. 4 alin. (1) și (2), Uniunea Națională a Patronatului Român își propune să construiască o relație de parteneriat activ cu administrația publică locală, pornind de la dezideratul comun al dezvoltării sustenabile a afacerilor, comunităților și regiunilor, în contextul unei reale necesități de a crește nivelul de competitivitate al tuturor acestora în plan macro-regional și european.
Două dintre principalele probleme ale administrațiilor (APL) și comunităților locale, în special a celor de mărimi mici și medii, sunt:
- lipsa finanțării sau a cofinanțării pentru obiective, lucrări și servicii de interes local
și
- lipsa locurilor de muncă.
Diverse modele de dezvoltare comunitar arată, atât din manualele de istorie cât și din ziarele de știri, că rezolvarea acestor probleme poate veni de la mediul de afaceri local.
Obiectiv general pentru perioada 2016 – 2018
Transformarea filialelor UNPR în parteneri activi ai APL și recunoașterea lor în cadrul comunităților ca promotori ai dezvoltării locale.
Obiectiv specific I
Semnarea unor protocoale de colaborare în 2/3 dintre județe, între filiala UNPR locală și administrațiile locală județeană, cea a municipiului reședință de județ și cele ale principalelor orașe
Obiectiv specific II
Stabilirea principalelor 3 obiective ale mediului de afaceri local și inserarea lor în Strategiile de dezvoltare locală ale comunităților pentru intervalul 2016 – 2020
Obiectiv specific III
Creșterea vizibilității rezultatelor obținute din parteneriatul APL/UNPR
Activități
Pentru atingerea obiectivelor specifice, un set minim de activități urmează a fi desfășurate astfel:
Nr. crt | Denumire activitate | Perioada de implementare | Responsabil |
01 | Redactarea unei propuneri de protocol de colaborare între filialele UNPR și APL | 01.05– 10.05.2016 | Comisia ALD |
02 | Consultări între filialele UNPR și cele ale formațiunilor politice cu șanse semnificative în alegerile locale cu privire la semnarea protocolului de colaborare | 10.05 – 25.05.2016 | Filialele UNPR |
03 | Semnarea protocoalelor de colaborare | 25.05 – 30.06.2016 | Filialele UNPR |
04 | Redactarea și aplicarea unor formulare-chestionar în mediul de afaceri local pentru stabilirea principalelor 3 obiective. Centralizarea răspunsurilor și stabilirea obiectivelor | 01.07 – 31.10.2016 | Filialele UNPR |
05 | Promovarea unor HCL/HCJ de completare a strategiilor de dezvoltare locale cu principalele obiective ale mediului de afaceri local | 01.11 – 20.12.2016 | Filialele UNPR |
06 | Urmărirea realizării obiectivelor mediului de afaceri local | 15.01.2017 – 31.12.2018 | Filialele UNPR |
07 | Creșterea vizibilității filialelor UNPR (sediul local, program de lucru, prezență în media și rețele sociale) | Permanent | Filialele UNPR |