La seara traditionala de colinde, UNPR si FPB premiaza povesti de succes
20/12/2016Zece organizaţii patronale şi asociaţii profesionale, semnatare ale unui parteneriat iniţiat de Federatia Patronilor Bihor, membru fondator UNPR
19/01/2017Pentru UNPR, anul 2017 a debutat activ si implicant.
Astfel la prima ședință a Comitetului Consultativ pentru Antreprenoriat, organizata de Dl Florin Jianu, ministrul pentru mediul de afaceri, comert si antreprenoriat, presedintele UNPR. dl. Ioan Lucian impreuna dna Laura Ciuhu, vicepresedinte au fost cei mai activi si cu cele mai multe initiative pentru mediul de afaceri.
La prima ședință a Comitetului Consultativ pentru Antreprenoriat(CCA), au participat 42 de reprezentanți ai partenerilor sociali, ai organizațiilor neguvernamentale ale mediului de afaceri și ai camerelor de comerț și industrie.
Legea preventiei, o lege mult asteptata de toti antreprenorii romani care in ultimii 25 de ani au trebuit sa suporte consecintele celebrei expresii, „milionu’ si controlu”, pot fi optimisti caci prin UNPR vor avea vocea cea mai autorizata pentru ca pe viitor, controalele sa fie mai intai preventive si apoi sa se aplice sanctiuni, daca va mai fi cazul.
O a doua tema abordata de UNPR si acceptata de cei prezenti a fost cea a constituirii la nivel local (consilii judetene, primarii) de parteneriate intre organizatiile patronale si autoritatile publice pentru transparentizarea achizitiilor publice si dezvoltarea dialogului economico-social.
Cea de-a treia propunere avizata de noul Comitet Consultativ pentru Antreprenoriat, s-a referit la constituirea aceluiasi sistem de comisii mixte, mediu de afceri/minister si la nivelul altor ministere din guvern.
Cireasa de pe tort a intregii prezente a UNPR la CCA a fost aprobarea in unanimitate a organizarii primului FORUM AL PATRONATELOR DIN ROMANIA in parteneriat cu ministerul condus de dl Florin Jianu, pentru care si-a dat acordul direct, o manifestare ce se va traditionaliza si va contribui atat la coagularea miscarii patronale romanesti dar si a unei relatii constructive cu guvernul Romaniei.
O recunoastere a implicarii active a UNPR a fost imediat concretizata prin faptul ca UNPR este prezent in toate grupurile de lucru ale CCA.
De asemenea in cadrul ședinței, Florin Jianu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a mai precizat:
‘ Mă bucur că, pentru prima oară, mediul de afaceri are un minister dedicat antreprenoriatului. În cadrul primei ședințe a Comitetului Consultativ pentru Antreprenoriat am reușit deja să colectăm o serie de propuneri valoroase din partea reprezentanților mediului de afaceri, propuneri de care vom ține cont în acțiunile pe care le vom derula în activitățile viitoare ale ministerului. Mă voi consulta cu CCA pentru toate politicile publice pe care urmează să le dezvolt, considerând transparența decizională și parteneriatul public-privat esențiale în relația cu mediul de afaceri’.
Ordinea de zi a cuprins următoarele puncte:
1. Proiect de Ordin al Ministrului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat pentru aprobarea:
— Normelor de aplicare a Legii nr. 102 din 19 mai 2016, privind incubatoarele de afaceri.
— Regulamentului de selectare și numire a administratorului incubatorului de afaceri, în cazul în care printre fondatori se află o autoritate publică.
— Comisiei cu atribuții în domeniul incubatoarelor de afaceri.
2. Legea prevenției.
3. Programul de susținere a internaționalizării firmelor românești.
4. Start-up Nation — program de susținere a antreprenorilor tineri.
5. Diverse.
În vederea valorificării input-urilor primite și pentru a putea soluționa problemele identificate de către întreprinzători, s-au constituit 3 grupuri de lucru specifice, cu următoarea componență:
1. Grup de lucru privind legea prevenției
— Patronatul Tinerilor Întreprinzători
— Asociația Patronală a Industriei de software și Servicii
— Uniunea Națională a Patronatului Român
— Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții
— Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România
— Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România
— Confederația Națională Sindicală ‘Cartel Alfa’
— Confederația Sindicală Națională ‘MERIDIAN’
2. Grup de lucru privind identificarea soluțiilor pentru posibilele probleme generate de eliminarea formularului 088
— Uniunea Națională a Patronatului Român
— Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România
— Patronatul Tinerilor Întreprinzători
— Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România
— Uniunea Generală a Industriașilor din România
3. Grup de lucru privind legea debirocratizării
— Consiliul National al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România
— Asociația Patronală a Industriei de software și Servicii
— Uniunea Națională a Patronatului Român
— Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România
— Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții
— Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România
Prima ședință a grupului de lucru care va identifica soluțiile pentru posibilele probleme generate de eliminarea formularului 088 va avea loc mâine, 17 ianuarie, ședință la care va participa președintele ANAF, dl. Bogdan Stan.
Următoarea ședință a Comitetului Consultativ pentru Antreprenoriat va avea loc luni, 13 februarie 2017.
Biroul de presă al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat