
Gala top branduri Brasov 2016 editia a-II-a, premii acordate
19/05/2016
Modelul bihorean al Federației Patronilor, brand naţional
23/05/2016
Dezbaterea promovata de UNPR si FPBH, din 17.05.2016. a adus la aceeasi masa reprezentanţii tuturor partidelor înscrise în competiţia pentru CJ Bihor, cu exceptia PSD, Ioan Mang inlocuit de fostul prorector Gheorghe Ţară, care a fost acceptat la intilnire cu acordul celorlalţi candidaţi: Mircea Mălan (PNL), Pasztor Sandor (UDMR), Traian Bodea (ALDE), Daniel Meze (PMP) şi Csomortanyi Istvan (PPMT).
Preşedintele FPB, Ioan Lucian, organizatorul intilnirii, a constatat de la primele intrebari ale patronatelor ca toti candidatii vor sustine functionarea la CJ a celor doua comisii mixte: Comisia de monitorizare a achiziţiilor publice şi în Comisia pentru dialog economic.
O politică mai focusată pentru sprijinirea investitorilor, modernizarea drumurilor naţionale, continuarea lucrărilor la autostradă, redeschiderea liniei ferate Oradea – Debreţin şi construirea unui drum expres Marghita – Debreţin, parcurile industriale, creşterea absorbţiei fondurilor europene, creşterea numărului locurilor de muncă, atragerea de fonduri nerambursabile, parteneriatele cu consiliile locale ale oraşelor şi comunelor, sprijinirea afacerilor, atragerea de investitori, promovarea culturii şi tradiţiilor bihorene, au fost principalele obiective strategice promovate de catre candidatii la fotoliul Presedintelui Consiliului Judetean Bihor.
O sinteza în trei cuvinte a programul privind mediul de afaceri judetean, a reliefat urmatoarele optiuni : anticorupţia, conectare, respect, solidaritate, cooperare, competenţă, bunăstare, dezbatere, unitate, implementare, eficient, responsabil, implicat.
Intilnirea s-a incheiat cu stabilirea unei noi mese rotunde , peste o luna, cu castigatorul alegerilor.