Despre AIM și cum poate aceasta să ajute întreprinzătorii din Maramureș
24/11/2020UNPR demareazǎ în data de 02.12.2020 Cursul de Eficiență energetică pentru seria 1 de cursanți
01/12/2020Luni, 23 noiembrie 2020, a avut loc (online) dialogul dintre reprezentanții Uniunii
Naționale a Patronatului Român și primarul ales al Municipiului Piatra Neamț.
Au participat la dialog președintele Ioan Lucian, prim-vicepreședintele Corneliu
Pricope, vicepreședintele Florin Balint și președintele Comisiei de Administrație Publică și
Dezvoltare Regională- domnul Ciprian Croitoru.
Dialogul din data de 23 noiembrie, face parte din seria de întâlniri (online) pe care
UNPR le-a inițiat cu noii primari ai capitalelor de județ aleși în septembrie 2020.
Comisia Economică Consultativă, parcurile științifice și tehnologice pe domenii de
specializare inteligentă și tehnologii avansate, green deal, digitalizare, accesare de fonduri
europene pentru proiecte de interes comun, au fost principalele teme abordate în cadrul
întrunirii online.
“Sunt foarte interesat de Comisia Economică Consultativă, pe care o consider necesară
în dezvoltarea relațiilor dintre Primăria Municipiului Piatra Neamț și reprezentanții
mediului de afaceri nemțean, dar și de alte subiecte pe care le-am abordat azi”, le-a
transmis noul primar al municipiului Piatra Neamț reprezentanților UNPR.“
Ca să facem primii pași concreți în colaborarea noastră, vă propun domnule primar,
înființarea unei echipe de lucru primărie-confederație, care să stabilească o agendă a
activităților comune și de asemenea vă punem la dispoziție un model de hotărâre a
Consiliului Local privind înființarea Comisiei Economice Consultative” a subliniat de
asemenea președintele UNPR, Ioan Lucian.
UNPR promovează la nivel național un concept nou privind colaborarea dintre
administrațiile locale și reprezentanții mediului de afaceri, concept ce presupune
instituționalizarea acestor relații prin înființarea Comisiei Economice Consultative.
Biroul de presă UNPR București