UNIUNEA NAȚIONALĂ A PATRONATULUI ROMÂN
13/04/2016STATUTUL UNIUNII NATIONALE A PATRONATULUI ROMAN (aprobat si legalizat)
19/04/2016
Ecourile unui concurs care poate fi startul în afaceri pentru cei care au participat: Competiția națională Business Plan, faza regională, sunt încă vii cel puțin în mintea și inimile acelora dintre noi care susținem acest demers și anume Federația Patronilor Bihor.
Concursul a fost organizat de către Colegiul Economic Partenie Cosma Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor în 7 aprilie, iar în competiție s-au înscris echipe din 6 județe: Bihor, Bistrița, Cluj, Maramureș și Satu-Mare și Sălaj. Pe lângă prezentarea planurilor de afaceri, echipele au organizat o expoziție care a susținut vizual ceea ce s-a prezentat în concurs, iar membrii juriului au putut să admire lucrările și produsele expuse. Domnul Vasile Fonoage, vicepreședeinte în cadrul FPB, a reprezentat mediul de afaceri ca și membru în juriul competiției.
Premiul 1 a fost câștigat de F.E. Aniflor S.R.L. de la Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” din Zalau, echipa bihoreană F.E. Colibris SRL – CE Partenie Cosma – Oradea clasându-se pe un foarte frumos loc 2.
Federația Patronilor Bihor a oferit premii câștigătorilor de pe locurile 1, 2 și 3. Premiile au fost sub forma unor pachete cu cărți în valoare de 600 ron, fiecare titlu fiind destinat dezvoltării antreprenoriae a tinerilor elevi. Dacă 22% dintre tineri declară că doresc să înființeze firme în următorii 2 ani, acest lucru se poate întâmpla dacă una dintre preocupările lor va fi aceea de a se dezvolta și de a învăța prin experimentare și practică. Membrii Federației Patronilor Bihor sunt gata să îi pimească pe cei care doresc să facă practică antreprenorială!
Premiul pentru originalitate a fost oferit de către firma Romarketing, și ea membră a Federației Patronilor Bihor, echipei F.E. Ecomobil S.R.L. de la Liceul Tehnic „Solomon Halita” din „Sangeorz Bai”, jud. Bistrita Nasaud. Premiul a constat într-un joc de strategie care va contribui la exersarea uneia dintre cele mai importante competențe a unui antreprenor: gândirea strategică.
Federația Patronilor Bihor, prin Comisia de Educație și Cultură, va continua să sprijine orice inițativă care conduce la creșterea calității învățării și a forței economice de mâine! Felicitări Colegiului Economic Partenie Cosma Oradea pentru deschiderea și creativitatea de care dă dovadă!
Sorina Bradea – Președinte Comisia Educație și Cultură, Federația Patronilor Bihor